În urma interpretărilor diferite date acestei probleme de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a pronunțat următoarea hotărâre prealabilă (disponibilă aici):
„… actuala reglementare, ca de altfel şi cea veche, stabileşte că una dintre principalele atribuţii ale administratorului/lichidatorului judiciar este aceea de verificare a creanţelor solicitate a fi înscrise la masa credală, prin declaraţiile de creanţă [(art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014)], fiind, alături de instanţele judecătoreşti, unul dintre organele care aplică procedura insolvenţei (art. 40 din Legea nr. 85/2014). Ca atare, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 40 cu cele ale art. 58 din Legea nr. 85/2014 rezultă că practicianul în insolvenţă aplică procedura prin exercitarea atribuţiilor pe care legea specială i le conferă expres prin dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 85/2014, astfel încât orice altă interpretare, în sensul că poate verifica legalitatea pe fond a creanţelor incluse în declaraţiile de creanţă, adaugă la lege, întrucât o atare verificare este posibilă doar în baza unor proceduri speciale prevăzute de lege, implicând atribuţii de judecată ce revin, exclusiv, instanţei judecătoreşti competente potrivit unor dispoziţii speciale.
În conformitate cu prevederile art. 105 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 nu sunt supuse verificării de către administratorul/lichidatorul judiciar creanţele constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii, prin hotărâri arbitrale executorii şi creanţele bugetare rezultate dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale, cu excepţia cazurilor în care se constată stingerea, în tot sau în parte, a creanţei sau prescrierea dreptului de a cere executarea silită a acesteia.
Administratorul/Lichidatorul judiciar nu poate, pe fond, să analizeze creanţa nici în situaţia în care aceasta a fost contestată, întrucât legiuitorul a prevăzut o cale specială de contestare, respectiv legea contenciosului administrativ, iar o interpretare contrară ar contraveni principiului constituţional privind unicitatea căilor de atac.
Dispoziţiile art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ca de altfel şi dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, stabilesc regula verificării tuturor creanţelor ce fac obiectul unei cereri de înscriere în tabelul de creanţă, de către practicianul în insolvenţă, iar dispoziţiile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, la fel ca şi art. 66 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, stabilesc excepţia de la procedura verificării pentru creanţele izvorâte din titlurile executorii necontestate în termenele prevăzute de legi speciale, în speţă fiind vorba despre deciziile de impunere ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În ipoteza în care creanţa bugetară rezultând dintr-un titlu executoriu a fost contestată în termenele speciale în faţa instanţei de contencios administrativ, aşadar debitoarea a ales calea contestaţiei administrative prevăzute de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, cum este cazul în speţă, administratorul judiciar/lichidatorul nu este competent să analizeze pe fond creanţa bugetară, întrucât actele administrative ce o stabilesc – decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală – au fost contestate în termen în faţa instanţei judecătoreşti competente. În caz contrar ar fi încălcată competenţa unei instanţe judecătoreşti specializate de către administratorul/lichidatorul judiciar, ceea ce ar afecta garanţia constituţională prevăzută art. 126 alin. (6) din Constituţia României.
Raţiunea excluderii creanţelor bugetare de la procedura de verificare de către administratorul/lichidatorul judiciar rezultă din reglementarea expresă şi obligatorie a acţiunii în contencios administrativ fiscal, prin art. 126 alin. (6) din Constituţia României, potrivit căruia controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar şi, respectiv, a procedurii reglementate de art. 208 din Codul de procedură fiscală.
Administratorul/Lichidatorul judiciar nu poate infirma acte emise în regim de putere publică, ci doar poate analiza creanţa formal, respectiv dacă este plătită parţial sau total, dacă este prescrisă şi dacă este contestată, cu menţionarea acestui aspect, potrivit art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014.
O creanţă bugetară rezultând dintr-un titlu executoriu contestat în condiţiile legii speciale va fi supusă procedurii de verificare prevăzute de art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, dar această verificare este limitată, deoarece existenţa dreptului de creanţă va fi stabilită în procedura contenciosului fiscal.
Verificarea legalităţii unei creanţe fiscale cuprinse într-un titlu executoriu nu poate fi efectuată decât în condiţiile reglementate de legislaţia specială, respectiv Codul de procedură fiscală, iar nu în cadrul procedurii insolvenţei, supuse unei alte reglementări legale speciale.
Prin urmare, controlul de legalitate/de temeinicie a titlurilor executorii din care izvorăsc creanţe bugetare, pentru care se solicită înscrierea în tabelul de creanţă, în ipoteza în care aceste titluri au fost contestate în faţa instanţei judecătoreşti în termenele speciale prevăzute de legea specială, revine exclusiv instanţei specializate de control administrativ şi fiscal, o atare verificare pe fond neputând fi făcută de practicianul în insolvenţă. În schimb, administratorul/lichidatorul judiciar este obligat, conform atribuţiilor sale legale, să verifice sub aspect formal creanţa bugetară ce se solicită a se înscrie în tabelul de creanţe.
Astfel, administratorul/lichidatorul judiciar este obligat să analizeze aspecte ce ţin de stingerea parţială sau totală a creanţei ori intervenirea prescripţiei extinctive, precum şi caracterul contestat al creanţei şi să menţioneze acest aspect în ce priveşte creanţa respectivă, conform art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.
În concluzie, administratorul/lichidatorul judiciar nu poate face verificări pe fond ale creanţei bugetare, limitele verificării efectuate de către acesta reducându-se la aspectele de ordin formal precizate mai sus.”
(I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 11/2016, Dosar nr. 334/1/2016, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 436 din 10/06/2016)